În dreptul civil, principiul forței obligatorii a contractului și al opozabilității efectelor acestuia față de terți reprezintă fundația securității juridice.

Totuși, există situații în care realitatea juridică ascunsă de părți primează în fața aparențelor contractuale. Aici intervine simulația – un mecanism legal care permite "mascarea" adevăratului acord de voință.

În această ediție a blogului TGZ Legal, vom explora conceptul de simulație ca excepție de la opozabilitatea efectelor contractului, ce presupune aceasta, în ce condiții poate fi invocată și care sunt implicațiile practice pentru părți și terți.

O primă întrebare este dacă, din punct de vedere legal, încheierea unui contract public (dar fals) și a unuia secret (dar adevărat) este permis sau nu? Răspunsul pe scurt este că, da, însă sunt anumite condiții care trebuie totuși să fie respectate.

Ce este simulația contractuală?

Putem spune că simulația este, în fapt, o disimulare a voinței reale a părților, constând în încheierea și existența simultană a două înțelegeri sau convenții. Dintre acestea, una este publică și cealaltă secretă.

Prin convenția publică, adică cea adusă la cunoștința terților, se creează o situație aparentă, contrară realității.

Prin convenția secretă se dă naștere situației juridice reale dintre părți, anihilând sau modificând, după caz, efectele produse în aparență în temeiul contractului public.

În alte cuvinte,

• contractul secret exprimă, de fapt, voința reală a părților și stabilește adevărata situație juridică născută între ele.
• contractul aparent, public sau simulat cum i se mai spune, are rolul de a disimula intenția reală a părților, cu scopul de a ascunde față de terți, prin crearea unei false aparențe, adevăratele raporturi juridice dintre părți.

Unde găsim reglementarea simulației?

În Cod Civil la art 1.289-1.294.

Domeniul și tipurile simulației

Aplicabilitatea simulației se poate regăsi în numeroase domenii de drept. Cel mai adesea regăsim în practică simulația actelor de înstrăinare - vânzare fictivă, și a donațiilor deghizate.

Câte tipuri de simulație există?

1. Simulația absolută
2. Simulația relativă
3. Fictivitatea
4. Deghizarea
5. Interpunerea de persoane

Haide să le luăm pe rând ca să vedem în doar câteva cuvinte ce reprezintă fiecare dintre acestea

Simulația absolută - părțile stabilesc că între ele să nu existe în realitate niciun act.

Simulația relativă - sunt simulate doar unul sau mai multe elemente ale contractului public cum ar fi: natura contractului, obiectul, cauza reală, părțile reale etc.

Fictivitatea - părțile disimulează complet realitatea, stabilind în actul secret că actul aparent nu va produce niciun efect juridic.

Deghizarea - părțile încheie un anumit contract care dă naștere adevăratelor raporturi juridice dintre ele, contract pe care, pentru a-l ține secret, îl îmbracă în forma unui alt contract.

Interpunerea de persoane - sunt implicate trei persoane, respectiv, i) persoana care are calitatea de beneficiar real al operațiunii cuprinse în actul public, ii) persoana care figurează ca parte în actul public și care maschează adevărata identitate a beneficiarului și ii) contractantul adevărat din actul public, în persoana căruia se produc efectele.

Aplicații practice

Acum că am înțeles că simulația nu doar că există ci că este chiar permisă de lege, care ar fi acele cazuri practice în care și-ar putea găsi aplicarea?

Iată câteva exemple concrete

• În cazul fictivității prezentate mai sus, de exemplu, actul public de vânzare poate fi anihilat de actul secret, care prevede că niciun transfer de proprietate nu are loc între părți
• Un alt exemplu ar fi cel al actelor fictive de donație sau de împrumut, pentru a se face dovada provenienței unor bunuri sau întinderea averii
• Părțile încheie un contract de donație care îl deghizează într-un contract de vânzare, sau, încheie un contract de întreținere care e deghizat într-o vânzare
• Donația făcută către o persoană care nu are capacitatea de a primi și disimulată în donația către o altă persoană, care, în realitate, nu primește nimic

Elementele și condițiile simulației

1. Existența actului secret
2. Existența actului public
3. Existența acordului simulatoriu

Și acum haide să le luăm pe rând

Existența actului secret

• o condiție esențială este aceea că, actul real trebuie să fie încheiat astfel încât existența și cuprinsul său să fie, în fapt, necunoscute terților.

Ca exemplu, această condiție nu este îndeplinită atunci când, fiind obligat de lege, trebuie să depui spre înregistrare la organele statului un anumit contract, pentru a fi adus la cunoștința terților (ex. OCPI/RNPM).

În schimb această condiție este îndeplinită dacă ești obligat să depui spre înregistrare contractul (deci nu cu scopul de a-l aduce la cunoștința publicului) la organele fiscale.

• o altă condiție este că actul real să existe.

Deși actul secret este numit contraînscris, acesta nu trebuie înțeles ca și cum ar fi absolut necesar ca actul secret să fie concretizat într-ul înscris propriu-zis, fiind deci suficient ca acesta să existe ca operațiune juridică reală care produce adevăratele efecte între părți.

• actul secret și cel public să fie contemporane

Ideea este că, actul secret trebuie să existe sub forma înțelegerii dintre părți, la data încheierii actului public. Cele două trebuie deci să fie contemporane, adică să coexiste.

• cerințele privind validitatea actului secret

Cu privire acum la condițiile de fond, respectiv consimțământ, capacitate, obiect și cauză, acestea trebuie îndeplinite în întregime de către actul secret. Rezultă deci că, în concluzie, pentru ca întreaga operațiune a simulației să fie considerată valabilă, din perspectiva condițiilor de formă, este necesar ca acestea să fie îndeplinite doar de actul public, nu și de actul secret.

Existența actului public

Acesta este actul care este adus la cunoștința terților în intenția de a ascunde acestora adevărata realitate juridică din actul secret. Este deci actul care se încheie astfel încât să producă o aparență juridică.

De exemplu, dacă este vorba de o vânzare imobiliară, este necesar ca actul public să fie încheiat în formă autentică.

Existența acordului simulatoriu

Este defapt vorba de înțelegerea comună a părților, anterioară actului public și a actului secret, în care părțile "aranjează" întreaga operațiune.

Acordul simulatoriu deci, nu se reduce doar la intenția de a-i determina pe terți să creadă într-o aparență juridică.

Scopurile și limitele simulației

Desigur că scopurile pentru care două sau mai multe persoane optează pentru a orchestra o simulație sunt vaste.

Avem în vedere astfel diverse scopuri pornind de la (ilegale) evitarea sau eludarea aplicarea unor norme legale imperative, eludarea unor dispoziții legale care instituie o incapacitate pentru anumite persoane de a primi o donație, fraudarea intereselor moștenitorilor rezervatari ș.a.m.d., până la scopuri (legale) respectabile cum ar fi donația făcută de un interpus al donatorului în scopul de a păstra anonimatul.

Având asta în vedere, evident că legiuitorul român permite doar folosirea simulației în orice alte scopuri decât cele care ar încerca să încalce sau să eludeze prevederile legale obligatorii.

Ideea este deci una simplă, nu trebuie abuzat de simulație, deoarece o exercitare abuzivă a ei, deschide calea către alte soluții, cum ar fi:

1. Inopozabilitatea simulației
2. Nulitatea simulației

Cu privire la inopozabilitatea simulației ideea este că, o eventuală exercitare abuzivă a acestui drept se consideră ca fraudă. O fraudă care poate fi practic de două feluri

• frauda intereselor terților și
• frauda la lege

Pe când prima este sancționată cu inopozabilitatea simulației față de terți a contractului aparent, frauda la lege atrage după sine nulitatea simulației.

În alte cuvinte, simulația este lovită de nulitate dacă nu sunt respectate condițiile esențiale de validitate. Care sunt acestea? Răspunsul e legat de condițiile esențiale ale contractului în sine, adică, capacitate, consimțământ, obiect și cauză (toate în context legal).

Acțiunea în simulație și proba simulației

Ar fi multe de dezbătut cu privire la aceste subiecte, însă din rațiuni practice mă voi rezuma doar la evidențierea principalelor aspecte.

Cu privire la acțiunea în simulație

Important este de știut faptul că, aceasta este acțiunea prin care se cere instanței de judecată să se constate existența și conținutul actului secret, cu scopul de a înlătura actul aparent sau doar acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.

Acțiunea în simulație este din punct de vedere procedural o acțiune în constatare, care poate fi exercitată oricând, deci este imprescriptibilă.

Cu privire la proba simulației

Între părțile contractante proba se face numai potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice, adică în condițiile art. 249 din Codul de Procedură Civilă.

Pe de altă parte, creditorii părților și terții propriu-ziși pot dovedi existența și cuprinsul actului secret, atunci când introduc acțiunea în simulație, prin orice mijloc de probă. Asta deoarece, ei ne participând la încheierea contractului, nu au avut posibilitatea să își pre-constituie probe.

Cu privire la prezumții

Important de reținut este și faptul că, uneori legea simplifică sarcina probei prin instituirea unor prezumții relative legale de simulație cum ar fi, de exemplu, prezumția interpunerii de persoane în cazul incapacității lor de a primi liberalități cu privire la donațiile făcute ascendenților, descendenților și soțului incapabilului.

Concluzie

Simulația reprezintă o excepție importantă de la principiul opozabilității efectelor contractului, scoțând la iveală discrepanța dintre acordul aparent și acordul real al părților. Deși în mod obișnuit contractele produc efecte nu doar între părți, ci și față de terți, simulația rupe această logică, permițând părților să ascundă sau să deghizeze adevăratele lor intenții juridice.

Pe de o parte, simulația poate avea un rol legitim, protejând anumite interese comerciale sau personale ale părților. Pe de altă parte, ea poate deveni un instrument de fraudă, utilizat pentru a prejudicia terții sau a eluda dispoziții legale imperative. În astfel de cazuri, dreptul intervine pentru a proteja ordinea publică și interesele terților de bună-credință, permițându-le să invoce simulația și să conteste efectele aparente ale contractului.

De asemenea, distincția dintre actul public și actul secret (contraînscrisul) are implicații majore în stabilirea drepturilor și obligațiilor părților și terților. De exemplu, în cazul în care simulația are un scop ilicit sau fraudulos, atât actul aparent, cât și contraînscrisul pot fi lovite de nulitate absolută.

În practică, dovedirea simulației și înțelegerea efectelor juridice pot fi complicate, motiv pentru care este esențial să apelezi la ajutor specializat. Echipa TGZ Legal este aici să te sprijine cu expertiza necesară în astfel de situații.

***
Dacă ți-a plăcut ce ai citit până acum și consideri că este util să afle și alții, nu ține doar pentru tine. Haide să împărtășim împreună povestea mai departe!

Te invit așadar să dai un like & share printr-un simplu click mai jos, ca să ajungă blog-ul și la partenerii, prietenii, colegii și familia ta.

Totodată te invit să ne lași un comentariu prin care să ne spui cum ți s-a părut această ediție și ce ai vrea să analizăm în edițiile viitoare.

Îți mulțumesc!

Be Smart & Stay Safe!

TGZ Legal